Structura industriei cuprului în UE

Structura industriei cuprului în UE

În fruntea lanțului valoric al cuprului se află trei sectoare distincte. Mineritul, sectorul dedicat extragerii minereurilor naturale și convertării lor în “concentrate” (formate din aproximativ o treime cupru, o treime sulf și o treime silicat de fier). Producătorii de cupru, adică topitoriile și rafinăriile -ei sunt cei care convertesc concentratele, materialele intermediare importate și ajunse la sfârșitul ciclului de viaţă în metalul denumit cupru. Al treilea sector fiind al producătorilor de produse semi-finite, ei convertesc acest metal, împreună cu deşeurile de fabricaţie, în produse, cum ar fi barele pentru sârmă, ţevi, plăci și benzi, acestea fiind utilizate mai departe pe lanțul valoric. Numărul de companii care operează în toate aceste trei sectoare este extrem de limitat.

Modelul fluxului de cupru

Un studiu cuprinzător al stocurilor, fluxului și ratei de reciclare al cuprului a fost efectuat de Institutul Fraunhofer din Germania. Acest studiu complex, de trei ani, a dus la o mai bună înţelegere a modului în care cuprul este utilizat reutilizat și de către societate.

Mineritul

În 2011, aproximativ 855.000 tone de cupru (sursa: BGS) au fost exploatate în cadrul UE, reprezentând aproximativ 20% din cererea finală. Principalele mine din UE sunt în Polonia, Portugalia, Spania și Suedia. Click aici pentru a vedea depozitele de cupru din Europa.

Producători (topitorii şi rafinării)

În 2011, producția de cupru rafinat din UE a fost de 2,7 milioane de tone, reprezentând 14,7% din producția mondială (sursa: ICSG). Principalele puncte de producție sunt în Germania, Polonia, Spania, Suedia, Finlanda, Belgia și Bulgaria. Produsele finale din procesul de topire și rafinare (catozi de cupru) sunt realizate prin procese electrolitice. Acestea sunt, de obicei, topite și turnate în forme pe loc, fiind denumite în continuare lingouri şi tablete.

Aproximativ 45% din livrările de materii prime pentru rafinăriile de cupru din UE sunt achiziționate pe piața internațională, în formă de concentrate de cupru, blistere, anozi și deşeuri. Restul de 55% provine din minele din UE, din reziduuri cu cupru și deşeuri.

Cum prețurile metalelor sunt globale și transparente prin intermediul schimburilor de mărfuri globale, cum ar fi Bursa Metalelor din Londra (London Metal Exchange), competitivitatea producătorilor din UE este direct legată de baza lor de cost. Prețurile mai mari la energie, costurile sociale şi de mediu, au îngreutăţit producătorilor din UE să concureze pe piața mondială pentru pricipalele materiale primare și secundare (deşeuri), de care au nevoie. În timp ce acest lucru se datorează țărilor miniere de cupru care integrează topitorii şi rafinării proprii, cauza principală este cererea puternică al producătorilor din Asia, dintre care mulţi primesc sprijin din partea statului, sau se folosesc de reglementări mai puțin stricte.

Astăzi, șase companii angajează aproximativ 10.000 de oameni într-o duzină de rafinării din UE. Doar două rafinării integrează parțial activităţi proprii de minerit.

Producătorii de produse semi-finite

Produsele rafinăriilor (catozii) sunt materia primă principală al producătorilor de produse semi-finite. Cu o producţie de 150% al rafinăriilor din UE (a fost de 200% în anii 2005/2006), producătorii de semi-finite trebuie să importe catozi și/sau să aibă acces sigur la o cantitate semnificativă de deșeuri “curate” – într-o cantitate de cca. 1 milion de tone pe an.

În parte, datorită scăderii continue din sectorul construcțiilor, producția de semi-fabricate produse din aliaj de cupru în 2012 a fost de aproximativ 4,3 milioane de tone (sursa, ICSG). Aceasta este aproape o cincime din producția mondială. Germania, Italia și Franța reprezintă aproape jumătate din producţia UE. Gama produselor semi-finite este foarte largă și constă în principal din bare, profile, fire, ţevi, plăci și benzi. Aplicaţiile sunt şi mai diverse, acoperind domenii cum ar fi ingineria electrică, industria auto, a construcțiilor, mașinilor, construcțiilor navale, al avioanelor, instrumentelor de precizie şi al ceasurilor.

Sectorul sârmelor şi tijelor electrice reprezintă aproximativ jumătate din producția semi-fabricatelor. 20 de companii angajează aproximativ 3.000 de oameni în total. Acest sector numără un amestec de producători – unele integrează rafinăria, altele sunt integrate într-o fabrică de sârmă și cabluri, în timp ce o a treia categorie sunt cei independenţi. Deoarece prețurile metalelor și tijelor este strâns legată de prețurile burselor de mărfuri, acesta este un sector extrem de competitiv, costurile energetice și sociale fiind de o importanță critică.

Numeroase alte companii operează în sectorul produselor semi-fabricate. Aproximativ 80 de companii, care angajează 35.000 de oameni din întreaga UE, produc cupru și tije, bare, sârme, profile, ţevi, plăci din aliaje de cupru și 30 de companii integrează topitorii pentru producerea de tablete, lingouri și alte forme pentru prelucrare ulterioară. Ceilalți îşi achiziționează cele necesare de pe piața liberă.

Multe metale pot fi folosite în aliajele cuprului. Sunt estimate a fi peste 500 de diferite aliaje disponibile pe piața din UE. Cele mai frecvente elemente de aliere sunt zincul, nichelul, plumbul, staniul, argintul și beriliul. Fiecare aliaj oferă performanţe adaptate pentru clientul care îl comandă, atât în ceea ce privește utilizarea produsului finit cât şi privind economia de prelucrare.