Preferaţi reţeaua prin cablu sau cea fără fir pentru acasă?

Preferaţi reţeaua prin cablu sau cea fără fir pentru acasă?

Întrebarea este ușor de răspuns, când este vorba de locuinţa dvs.: de fapt, aveţi nevoie de ambele. Dispozitivele wireless, ca smartphone-urile, tabletele, laptopul -utilizează rețeaua Wi-Fi. Alte aparate, cum ar fi calculatoarele, imprimantele, hard disk-urile de rețea, dispozitivele multimedia, televizoarele inteligente și mediabox-ul pentru TV digital, toate necesită o conexiune prin cablu. Ambele tipuri de rețele au avantajele și dezavantajele lor. Cu toate acestea, lista de dezavantaje este mai lunga pentru Wi-Fi.

Reţeaua prin cablu

Avantaje:

  • Comunicare foarte stabilă, în orice moment.
  • Funcționarea nu este afectată de alte dispozitive sau împrejurimi (de exemplu, vecini).
  • Viteză mare – mai mulţi utilizatori simultan pe acelaşi reţea, nu au impact asupra vitezei.
  • Protecție ridicată împotriva atacurilor externe (cibernetice).
  • Preţ relativ scăzut.

Dezavantaje:

  • Dispozitivele trebuie să fie conectate la puncte fixe. De exemplu, să lucraţi în grădină, pe laptop, nu este o opțiune. Există numai o flexibilitate limitată pentru utilizator (constrânsă la anumite locuri).
  • Dispozitivele care au doar conexiune fără fir, nu pot fi utilizate.

Reţeaua Wi-Fi

Avantaje:

  • Utilizatorul poate utiliza dispozitive wireless, oriunde în interiorul casei. În anumite circumstanțe, dispozitivele pot fi folosite și în grădină.
  • Wi-Fi-ul poate fi o soluție în acele locuri, unde nicio reţea prin cablu nu este disponibilă.

Dezavantaje:

  • Nu poate fi utilizat pentru dispozitive cu doar o conexiune prin cablu.
  • Ma puţin fiabil, în funcţie de circumstanţe.
  • Este dificilă evaluarea razei de acţiune. Acest lucru depinde în mare măsură de materialele folosite în interiorul clădirii. Panourile din lemn blochează cel mai puţin radiațiile. Pereții de beton, ferestrele din aluminiu şi caloriferele pot slăbi semnalul cu până la 90%, cauzând scăderea rapidă a razei de acţiune și împiedicând comunicarea. Instalarea unui repetor poate rezolva problema, atunci când raza de acţiune este prea mică.
  • Wi-Fi-ul este în continuare mai lent decât o rețea prin cablu. Viteza poate scădea semnificativ în timpul utilizării simultane.
  • Viteza traficului de date nu este egală cu lățimea de bandă disponibilă. Este nevoie de așa-numitul trafic overhead să stabilească o comunicare între dispozitivele wireless și router. Un astfel de trafic poate ocupa o parte semnificativă din totalul lățimii de bandă disponibilă.
  • Este posibil ca alte dispozitive, care funcționează la aceeași frecvență (cuptor cu microunde, telefoane DECT, telefoane pentru copii, alte rețele Wi-Fi pe același canal, etc.) pot avea un efect perturbator.
  • Nu este mai puțin protejat împotriva atacurilor sau utilizării exterioare (cibernetice).
  • Unii oameni cred, că radiațiile electromagnetice pot avea un impact negativ asupra sănătății. Nu există încă nicio dovadă științifică pentru acest fapt, deși cercetările au demonstrat un impact negativ al radiațiilor rețelei Wi-Fi, asupra frunzelor anumitor copaci. Prețul rețelei Wi-Fi se poate dovedi a fi mai mare decât cel al reţelei prin cablu.

Dumneavoastră decideţi

Dacă extindeţi o rețea existentă, probabil, o să alegeţi o soluție wireless, cu excepția cazului în care puteţi adăuga cabluri. Cu toate acestea, pentru construcţiile noi, este de preferat -instalarea unei rețele solide prin cablu, completată cu o mică rețea Wi-Fi, aceasta din urmă fiind folosită doar pentru dispozitivele pur wireless.